Una dintre cele mai frustrante situații cu care te poți confrunta într-o zi rece este aceea în care nu se aprinde flacăra la centrală. Dacă aceasta nu mai încălzește apa și caloriferele se răcesc, disconfortul se poate instala imediat. Din fericire, unele probleme pot fi rezolvate rapid. Iată cele mai frecvente cinci cauze pentru care centrala nu aprinde flacăra și soluțiile pentru rezolvarea acestora. De asemenea, vei afla și când este momentul să apelezi la specialiști autorizați pentru o diagnosticare completă!
Una dintre cele mai comune cauze pentru lipsa flăcării la centrala termică este oprirea alimentării cu gaz. Fie că robinetul a fost închis intenționat în timpul unei lucrări, fie că detectorul de gaz a întrerupt alimentarea ca măsură de siguranță, dacă gazul nu ajunge la arzător, flacăra nu se va aprinde. De asemenea, dacă există o întrerupere în rețeaua de distribuție, centrala nu va primi combustibilul necesar pentru aprinderea flăcării.
Uită-te la poziția robinetului de gaz. Dacă acesta este așezat perpendicular pe țeavă, înseamnă că este închis. De asemenea, verifică dacă butonul roșu de la electrovalvă este apăsat sau ridicat.
Dacă robinetul este închis, deschide-l complet (în poziție deschisă, acesta trebuie să fie paralel cu țeava) și verifică dacă centrala primește gaz. Dacă gazul a fost întrerupt de către detector, îndepărtează capacul transparent, trage de butonul roșu și apoi așază capacul la loc. Poate fi necesar să resetezi centrala. Dacă problema persistă, contactează furnizorul de gaz pentru a verifica dacă există o pană în zonă.
Dacă există gaz în instalație, dar centrala termică nu aprinde flacăra, este posibil ca presiunea să fie sub nivelul minim necesar pentru funcționarea în siguranță a echipamentului.
Centrala încearcă să pornească, se aude click-ul de aprindere, dar flacăra nu se formează.
Presiunea scăzută poate fi cauzată de o problemă în rețeaua generală, de o supapă de gaz parțial blocată sau de un defect la ventilul centralei.
Verifica cu un manometru presiunea de intrare a gazului in centrala in momentul in care aceasta incearca sa porneasca. Dacă ai suspiciuni că problema vine din alimentarea cu gaz, contactează furnizorul. În cazul în care ventilul este defect, înlocuirea sa poate fi făcută de un tehnician autorizat.
Dacă centrala primește gaz, dar flacăra nu se formează, problema poate fi la sistemul de aprindere automată (electrodul de aprindere sau modulul de control).
Se aude un click repetitiv, dar flacăra nu apare.
Dacă ai cunoștințe tehnice, verifică electrodul de aprindere și curăță-l ușor cu o lavetă sau cu o perie. Dacă nu, apelează la un specialist pentru a verifica funcționarea acestor componente.
Un alt motiv pentru care centrala nu aprinde flacăra poate fi murdăria acumulată pe arzătoare sau în filtre. În timp, praful, condensul sau rugina pot bloca orificiile de alimentare cu gaz sau oxigen.
Centrala pornește, încearcă să aprindă flacăra, dar se oprește brusc.
Este necesară o curățare profesională a arzătoarelor și a filtrelor de gaz. Un tehnician va îndepărta depunerile și va verifica dacă există piese uzate care trebuie înlocuite. Dacă este cazul, acesta poate utiliza piese de schimb pentru centrale termice conforme cu modelul echipamentului tău.
Sistemul de evacuare a gazelor joacă un rol vital în funcționarea corectă a sistemului de încălzire. Dacă evacuarea este blocată (de frunze, gheață, cuiburi de păsări etc.), centrala nu va porni, ca măsură de siguranță.
Centrala intră în avarie imediat după ce încerci s-o pornești, fără să se aprindă flacăra.
Verifică tubulatura de evacuare. Dacă ai acces ușor, curăță cu atenție partea exterioară. Pentru verificări mai amănunțite sau dacă suspectezi probleme la ventilator, apelează la o firmă autorizată care se ocupă de service-ul centralelor termice.
Chiar dacă unele verificări de bază pot fi făcute acasă, o intervenție incorectă poate agrava problema sau poate pune în pericol siguranța ta și a locuinței. Flacăra centralei termice este controlată de un sistem electronic complex, iar senzorii trebuie testați corespunzător.
De exemplu, un senzor de flacără al centralei care nu detectează corect arderea poate opri sistemul, chiar dacă toate celelalte componente funcționează normal. Doar un tehnician poate decide dacă senzorul trebuie curățat sau înlocuit. În plus, o intervenție neautorizată poate duce la anularea garanției sau la deteriorarea unor piese esențiale.
Dacă ai verificat robinetul de gaz, alimentarea electrică și presiunea, dar centrala tot nu aprinde flacăra, este momentul să chemi un specialist. Un tehnician specializat poate verifica toate componentele sistemului, de la aprindere și până la evacuarea gazelor. În plus, dacă este nevoie de înlocuiri, acesta poate utiliza piese de schimb originale, care asigură o funcționare adecvată pe termen lung.
Așadar, când nu se aprinde flacăra la centrală, pot exista mai multe cauze – de la cele simple, cum ar fi un robinet închis, până la defecțiuni complexe în sistemul de aprindere sau în componentele electronice. Indiferent de situație, nu încerca să repari singur centrala dacă nu ai cunoștințele necesare.
Apelează cu încredere la specialiștii Valtherm, care îți pot oferi o diagnosticare corectă, intervenții rapide și soluții personalizate. Contactează-ne pentru o rezolvare promptă a problemelor sistemului de încălzire și bucură-te de un confort termic sporit!